Indiferent de rasa, culoare sau sex, atunci cand alegem un pisoi trebuie sa luam in considerare starea de sanatate a puiului.
Un pisoi sanatos are ochii limpezi, complet deschisi, este vioi si pare intr-o buna dispozitie si are blana curate si moale.
Burtica nu trebuie sa fie marita sau umflata (acest lucru este un semn al parazitilor interni).
Urechiile trebuie sa fie curate pe dinauntru fara coji de culoare inchisa.
Blana trebuie sa fie curata, sa nu prezinte excremente de paraziti externi sau paraziti (purici, capuse). De altfel, blana trebuie sa fie integrala, fara portiuni lipsa, iar pielea sa nu fie inrosita.
Pe langa faptul ca puiul trebuie sa fie vioi, trebuie sa fie si increzator si prietenos cu omul. Pisoiul va fi curios si curajos in prezenta omului si va dori sa se joace cu acesta. Un pisoi mai activ va fi mare amator sa se joace de-a vanatoarea si va avea partea de multe patanii.
Pentru a asigura sanatatea pisoiului in continuare, la varsta de 4-5 saptamani se poate deparazita pentru paraziti interni cu rapel la 10-14 zile. Pentru purici se pot folosi incepand cu varsta de 6 saptamani produse speciale pentru aceasta varsta (ex. Stronghold 15mg).
Incepand cu varsta de 8 saptamani si dupa ce a fost deparazitat se poate face primul vaccin. Peste alte 2 saptamani, adica pe la varsta de 10 saptamani, se face al doilea vaccin si peste alte 2 saptamani se face si al treilea vaccin. Acesta din urma se va face concomitent cu vaccinul antirabic (obligatoriu prin lege). Apoi in fiecare an, la distanta de un an de la ultimul vaccin, se va face vaccinarea anuala.
Este recomandat ca dupa ce ati adoptat un pisoi sa mergeti la o vizita la medicul veterinar. E bine sa alegeti un medic veterinar aproape de casa dvs. Aflati care este cea mai apropiata clinica veterinara deschisa non stop/pana seara tarziu/in weekend, pentru cazuri de urgenta. Pastrati la indemana adresa si numarul de telefon al clinicii veterinare.
Sanatatea pisoiul trebuie mentinuta si prin alimentatia adecvata.
In comert sunt numeroase produse speciale pentru pisici junioare/kitten.
Mancarea industriala este cea mai convenabila, si pe piata se gasesc in multe variante si arome. Daca totusi preferati sa-i dati mancare facuta in casa, e bine de stiut care alimente sunt bune: carnea de pui, vita, peste si vanat fierte sau fripte pe gratar (nu in ulei, nu in sosuri si fara condimente), lapte dulce de vaca fiert, branza dulce sau usor sarata, iaurt, orez sau arpacas fiert cu morcovi, cereale ca atare sau inmuiate in lapte, ou fiert moale sau galbenus crud (1-2 pe saptamana).
Sunt interzise alimentele: carne de porc, oase de pui sau peste, mezeluri de orice fel, prajeli in uleiuri si sosuri, condimente (Maggie, Knorr), ciocolata, alimente destinate consumului uman. Un lucru care nu trebuie sa lipseasca este castronul cu apa proaspata si curata, pe care trebuie sa-l aiba la discretie.
Igiena este foarte importanta. Pisoiul trebuie invatat de mic sa foloseasca litiera (tavita cu nisip). Pisica este un animal curat, ea se curata si se spala singura, iar invatarea utilizarii litierei nu va fi grea. Revine stapanului sa puna pisoiul in tavita dimineata, seara si dupa fiecare masa, ca acesta sa se obisnuiasca. Tavita trebuie pusa intr-un loc usor accesibil pisoiului. Trebuie sa aveti grija sa curatati tavita de cate ori este nevoie, pentru ca pisica va evita sa o foloseasca daca este murdara. In comert exista nisip special cu miros placut, acoperindu-se astfel mirosurile deranjante.
Puteti incerca sa-i creati un patut, un culcus doar al ei, unde se poate retrage si poate dormi linistita.
Puiul de pisica este plin de energie si are nevoie de jucarii, iar dvs. trebuie sa ii acordati mult timp ca sa va jucati cu ea.
Aveti grija la accidente: prize, cabluri electrice (le poate roade), balcon, ferestre deschise, vas de WC deschis. Cand plecati de acasa incercati sa-i limitati accesul, inchideti usile camerelor.